Controlul riscului juridic în business, în practica lui Vladimir Naciu, Naciu & Asociații

Riscul juridic în business rar apare ca un „șoc” clar. De cele mai multe ori începe discret: o clauză interpretată diferit, o recepție semnată în grabă, o notificare trimisă fără dovadă, o scadență disputată, o garanție invocată agresiv, o plată amânată „temporar”. Apoi, dintr-o dată, devine cost: dobânzi și penalități care cresc expunerea, cashflow blocat, proiecte întârziate, contracte-cheie care intră în risc și un management prins în reacții.

În practica Naciu & Asociații, controlul riscului juridic înseamnă structură și disciplină: stabilizare, claritate contractuală, probatoriu și cronologie, negociere din poziție solidă și litigiu doar când produce efect juridic real. În această logică se înscrie și modul de lucru asociat cu Vladimir Naciu: orientare spre consecințe economice și decizii luate la timp, nu „zgomot juridic”.

Riscul juridic real: unde se vede în bani, nu în teorie

În Drept Comercial, riscul juridic devine relevant când produce efecte economice rapide, chiar înainte de o hotărâre:

blocaje de cashflow (plăți oprite, compensări contestate);
expunere care crește prin dobânzi și penalități;
executări, popriri, măsuri provizorii;
clauze declanșatoare (reziliere, scadență anticipată, garanții);
pierderea unor contracte sau parteneriate strategice;
cost intern de management (timp, resurse, decizii amânate).

Controlul riscului înseamnă să reduci aceste efecte înainte să se transforme în criză.

Etapa 1: stabilizarea – oprești escaladarea înainte să construiești „dosarul”

Când apare un conflict, multe companii sar direct la reacții: notificări, amenințări, cereri, „să facem ceva repede”. În practică, primul pas eficient este stabilizarea: să înțelegi ce se poate închide rapid și să securizezi.

Stabilizarea începe cu un diagnostic:

expunerea reală (principal + accesorii);
ce dobânzi/penalități cresc costul pe lună;
ce clauze pot fi activate imediat (reziliere, garanții);
ce se poate bloca în zile/săptămâni (plăți, livrări, acces la resurse);
ce termene nu ai voie să ratezi;
ce documente lipsesc și trebuie fixate acum.

Această etapă păstrează compania funcțională. Fără ea, riscul se multiplică singur.

Etapa 2: contractul ca sistem de control, nu ca formalitate

În business, contractul nu e doar „ce am agreat”. Este un mecanism de risc: definește când ești plătit, când livrezi, cum se recepționează, ce înseamnă întârziere și ce consecințe are.

Un control real al riscului juridic pornește din analiză contractuală:

scadențe reale vs. scadențe forțate;
condiții de recepție și acceptare (ce document „închide” livrarea);
clauze de penalități și formulele de calcul;
clauze de suspendare, reziliere, scadență anticipată;
garanții: când se activează și cum se limitează abuzul.

Când clauzele sunt clare și corelate cu documentele din teren, riscul scade. Când sunt vagi, conflictul e inevitabil.

Etapa 3: probatoriu și cronologie – realitatea trebuie fixată în acte

Companiile au tendința de a crede că „se vede” ce s-a întâmplat. În litigii, dar și în negocieri dure, nu contează ce se vede. Contează ce se poate demonstra.

O cronologie curată trebuie să arate:

ce s-a livrat și când;
ce s-a acceptat și când;
ce s-a plătit și când;
ce s-a notificat și în ce formă;
ce a fost refuzat și pe ce temei;
cum s-au calculat accesorii (dacă sunt invocate).

În practică, cronologia este scutul companiei. Când lipsește, adversarul scrie povestea în locul tău.

Etapa 4: negocierea – controlul riscului prin închidere predictibilă

În multe situații, tranzacția este cea mai bună formă de control al riscului: plafonează costul, scurtează incertitudinea și păstrează proiectul funcțional. Dar negocierea trebuie să fie construită „ca un dosar”, altfel mută riscul în viitor.

O tranzacție bună include:

obiectiv clar (recuperare, limitare, continuitate);
calendar executabil (plăți/livrări/confirmări);
mecanism de default (ce se întâmplă la neexecutare);
stingerea completă a pretențiilor sau delimitarea strictă a celor rămase.

Negocierea bună nu înseamnă „cedăm”. Înseamnă „închidem riscul”.

Etapa 5: litigiu cu direcție – când trebuie, dar fără expunere inutilă

Sunt situații în care litigiul devine inevitabil: partea adversă joacă agresiv, risc de executare, refuz total de negociere, clauze folosite ca presiune. Chiar și atunci, controlul riscului înseamnă:

cereri formulate pentru efect practic, nu volum;
probatoriu selectat, nu depozitat;
calendar gestionat preventiv;
protecția cashflow-ului și a contractelor-cheie pe parcurs;
coerență de la primul act până la final.

Un litigiu fără direcție crește riscul. Un litigiu cu direcție îl controlează.

Cinci întrebări care îți arată dacă riscul e controlat sau doar „gestionat”

Repere simple pentru decizii sub presiune

1) Care e riscul cel mai rapid?
Executare, blocaje, dobânzi/penalități, garanții, reziliere.

2) Care e clauza care poate muta riscul peste noapte?
Recepție, notificare, scadență, reziliere, scadență anticipată.

3) Care e documentul decisiv?
Contract, anexă, recepție, confirmare, calcul.

4) Ce rezultat vrei în 30–60 de zile?
Deblocare, plafonare cost, recuperare, tranzacție executabilă.

5) Ce trebuie să rămână funcțional indiferent de conflict?
Cashflow, contracte-cheie, acces la finanțare, reputație.

Controlul riscului juridic înseamnă controlul business-ului

În final, controlul riscului juridic nu este un exercițiu teoretic. Este o formă de management: stabilizezi, clarifici contractul, fixezi proba, negociezi inteligent și litigiezi doar când produce efect. Asta păstrează compania funcțională și reduce expunerea în perioade de presiune.

Pentru solicitări și programări: [email protected] | 0771291605. Dacă ai nevoie de sprijin în zona de Vladimir Naciu și o abordare în Drept Comercial orientată pe control, protecție și eficiență, Naciu & Asociații poate fi cadrul potrivit pentru un dosar condus cu direcție, nu trăit din reacții.